Home

Top actori cu cele mai multe oscaruri

Cele mai premiate 15 filme din istoria Oscarurilor

  1. alizat film din istoria Oscarurilor. Celebrul Titanic al lui James Cameron a reusit incredibila performanta de a fi no
  2. Din 1929 încoace, Premiile Oscar sunt cele mai importante premii din industrie, iar în tot acest timp au adunat numeroase recorduri. Să vedem, așadar, cine sunt actorii și cineaștii cu cele mai multe Oscaruri, dar și cele mai premiate filme. Actorul/actrița cu cele mai multe premii Oscar:Katharine Hepbur
  3. alizări pe parcursul a cinci decenii de activitate, alături de Michael Caine, Paul Newman şi Laurence Olivier
  4. alizări din istoria.

Sunt faimoşi, au priză la public, iar numele lor este asociat cu numeroase producţii de la Hollywood.Chiar dacă filmele în care au jucat au avut succes în rândul cinefililor de pe întreg mapamondul, aceşti actori nu au fost niciodată nominalizaţi la premiile Oscar. Publicaţia britanică The Guardian a realizat un top 20 al unora dintre cei mai mari actori, care nu au primit. TOP 5 - Actori celebri care cântă rock. Unii actori dețin deja multe Oscaruri, însă dragostea pentru muzica rock îi face să-și dorească și un Grammy în palmaresul lor. Noi i-am selectat pe cei mai talentați actori de la Hollywood, care vă vor surprinde cu prestațiilor lor muzicale Doar aşa se explică de ce Academia nu a oferit Oscaruri unora dintre cei mai mari actori. Iată un top 10 al unora dintre cei mai mari actori care nu primit Oscar. Deşi nominalizat la premiile Oscar de 4 ori (1994, 2004, 2005 şi 2014), Leonardo DiCaprio, unul dintre marii actori pe care îi numără Hollywood-ul, nu a luat niciodată.

Recordurile premiilor Oscar: cine sunt actorii și

  1. Aceasta este lista cu Top 100 cei mai mari actori de la Hollywood din toate timpurile. 1. Marlon Brando. Marlon Brando, Jr. a fost un actor american câștigător al premiului Oscar, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari actori de film ai secolului 20, dar si cel mai bun actor al tuturor timpurilor. S-a făcut remarcat mai ales datorită.
  2. Cele mai ingenioase 15 reclame cu actori celebri de Gloria Sauciuc în 21 Apr 2015 Benicio del Toro şi Mercedes-Benz aduc un omagiu filmului cu cel mai bun spot din această list
  3. Mai este o luna pana la cea de 85-a editie a Oscarurilor, evenimentul care va celebra cele mai bune filme din 2012. Pana atunci www.procinema.ro iti aduce o lista de filme care sa te antreneze pentru marele show. Acestea sunt cele 22 de productii premiate cu Oscar la categoria cel mai bun film din '90 incoace
  4. Pe-atunci, cele mai importante categorii ale galei erau Outstanding Picture şi Unique and Artistic Picture, ambele având ca scop premierea celor mai bune filme. Din 1962 şi până în prezent, există numai Best Picture. #2 Actriţa cu cele mai multe Oscaruri este Katharine Hepburn
  5. A luat 2 Oscaruri pentru cel mai bun regizor si cel mai bun film cu Necrutatorul (1992) si inca 2 la aceleasi categorii pentru O fata de milioane (2004) la care se adauga inca un Oscar onorific - un fel de ne cerem scuze pentru ca nu ti-am dat unul pentru cel mai bun rol masculin

Actorul cu cele mai multe premii și nominalizări la Oscar

Iată actriţele şi actorii cu cele mai multe nominalizări

Top 20 actori care nu au fost niciodată nominalizaţi la

TOP 5 - Actori celebri care cântă roc

Mari actori care nu au luat Oscar

Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și The Great Dictator (Marele dictator). A câştigat două Oscaruri onorifice, în 1929 şi 1973, şi Oscarul pentru cea mai bună coloana sonoră cu Limelight, film ce a fost lansat la 20 de ani de la turnare Cele mai multe premii, in numar de 4, au fost primite de John Ford, iar Kathryn Bigelow este prima femeie premiata cu Oscar pentru regie - in 2010, pentru The Hurt Locker. - 17 reprezinta recordul de nominalizari la Oscar, obtinut de Meryl Streep. Ea este urmata in top de Katharine Hepburn si Jack Nicholson, fiecare nominalizat de 12 ori Cântăreaţa Antonia a fost inclusă de o publicaţie străină în Top 100 cele mai frumoase femei din anul 2017. Fără comentarii. Clasament Forbes: Top 10 al celor mai rentabili actori în 2017. Vin. Cele 3 filme care-l transforma intr-unul dintre cei mai mari actori din lume: 2012-03-26 21:15:00 Provocarea zilei Dumincă, la Dolby Theatre din Los Anfgeles, va avea loc cea de-a 85-a ediţie a premiilor Oscar. Toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură să vadă cine vor fi învingătorii, învinşii rămânând doar cu amintirea unei nominalizări

Rămâne de văzut cum anume acest lucru va afecta dinamica premiior, însă - pe măsură ce sezonul e gata să debuteze în forță - vom afla tot mai multe informații despre producțiile cu pretenții la Oscaruri. Joker-ul lui Todd Phillips a bifat un record atunci când a câștigat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, în august Cele mai bune filme western din toate timpurile. 5. Shane (regizor George Stevens, 1953) 4. Necruțătorul/ Unforgiven (Clint Eastwood, 1992) 3. Cel bun, cel rău, cel urât/ The Good, the Bad and the Ugly (Sergio Leone, 1966) 2. The Wild Bunch (Sam Peckinpah, 1969 10 filme coreene super bune, de văzut când vrei să încerci ceva nou. Cinematografia coreeană e pe val. La Oscaruri, filmul coreean Parasite a luat, într-un mod absolut surprinzător, premiul pentru cel mai bun film. Și nu vorbim de Oscarul pentru cel mai bun film străin ci pentru cel mai bun film. Punct Ei sunt cei mai prosti actori. De Alina Vlad , Duminică, 24 februarie 2008, 19:47. In timp ce toata lumea astepta decernarea trofeelor Oscar la Kodak Theatre din Los Angeles (care a avut loc azi-noapte), actorii Eddie Murphy si Lindsay Lohan erau 'coplesiti' cu un numar-record de 'Zmeure de aur', pentru cei mai prosti actori ai anului. Top 10 al celor mai bune filme din toate timpurile se incheie cu Cavalerul Negru, un film care a primit opt nominalizari la Oscar si noua la Globul de Aur. Si-a adjudecat doua Oscaruri la categoriile cel mai bun actor intr-un rol secundar (Health Ledger) si cel mai bun montaj sonor (Richard King)

Truman Show a fost nominalizat la Oscaruri la categoriile cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu original și cel mai bun actor în rol secundar. Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004) Deși nu este genul de film în care ne-am aștepta să îl vedem, Eternal Sunshine of the Spotless Mind este unul dintre cele mai bune filme cu Jim Carrey Un loc destul de jos în top pentru un film care a deținut, vreme de un deceniu, tilul de filmul cu cele mai mari încasări din lume (a fost detronat de Avengers: Endgame) și care e pe locul al doilea și în topul încasărilor ajustate cu inflația, după Gone With The Wind Filmul a primit 5 nominalizări la Oscaruri, printre ele şi cele pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cea mai bună actriţă într-un rol principal. Lumea nouă (The New Land), 1972 Drama western este continuarea filmului Emigranţii şi urmăreşte viaţa familiei plecată din Suedia în America în căutarea unei vieţi mai bune

Lista filmelor cu cel mai mare buget din lume. Cele mai scumpe filme din istorie. Află care este cel mai scump film din lume și nu numai Cele mai bune filme cu Jim Carrey Nimeni nu ne-a făcut să râdem mai mult în anii '90 ca Jim Carrey. Orice personaj pe care l-a întruchipat carismaticul actor a devenit instant un clasic Cu o serie de premii la activ, actorii si actritele din aceasta lista au debutat in roluri la care poate nu te-ai fi gandit niciodata. Chiar daca au jucat personaje care nu le reprezinta, vedetele de la Hollywood au devenit cunoscute in intreaga lume. Iata 10 debuturi ale celor mai cunoscuti actori de la Hollywood, potrivit listverse.com . Filmul cu 4 Oscaruri. Citește aici cronica filmului. E comedie? Se râde, dar ca la o tragedie umană. Este socialist? Filmul pute a cămașă nespălată, dar este despre minciună și fericire. Pe mine m-a entuziasmat filmul ăsta, așa că nu mai faceți mofturi, nu mai faceți pe sensibilii. O să-l și povestesc pe ici pe colo. Bucurați. Doi actori care se potrivesc perfect, emotie, pasiune sunt ingredientele cu care Ghost a devenit unul dintre cele mai populare filme de dragoste si a castigat 2 Oscaruri. 5. When Harry Met Sally (1989

Cel mai bătrân câştigător pentru cel mai bun rol masculin a fost Henry Fonda (On Golden Pond), care avea 76 de ani în 1981. Cele mai multe Oscaruri (11) le-au câştigat Lord of the Rings: Return of the King (2003), Titanic (1997) şi Ben Hur (1959). Pe locul 2 se află West Side Story cu 10 statuete câştigate În luna noiembrie a anului trecut, fosta iubită a lui James Deen (29 de ani), actrița porno Stoya (29 de ani), l-a acuzat pe actor că a violat-o. În zilele ce au urmat, mai multe femei au prins curaj și au spus presei că Deen le-a abuzat sexual. Până acum, 12 femei îl acuză de viol pe celebrul actor porno. Cu toate că imaginea lui a suferit enorm și mai multe companii porno Top 20 - Cele mai celebre filme poliţiste. Crima. Top. by admin - 3 noiembrie 2017. 1. Şoimul maltez/ The Maltese Falcon, SUA, 1941, regizat de John Hudson, cel care fusese deja scenarist la Crimele din Rue Morgue şi, mai ales, la acel impresionant Jezebel din 1938. Considerat cel mai frumos film noir din istoria cinematografiei. actor de culoare. Morgan Freeman, Samuel L. Jackson sau Denzel Washington sunt doar cativa dintre cei mai talentati si apreciati actori de culoare de la Hollywood. Acestia au fost nominalizati la premiile Oscar si au jucat in filme cu incasari record. iata o lista cu cei mai buni actori de culoare din toate timpurile

TOP 100: Cei mai buni actori din istoria filmului - ThePO

Oscaruri 2017 - Și Blondele Gândesc. Femeile se uită mai mult după femei. Oscaruri 2017. De Miruna. Pe 28 February 2017. În de pe la altii adunate. 19. Nu o să povestesc nimic despre gafa colosală de la premiul cel mare. Nu am văzut nici un film dintre cele nominalizate, abia am recunoscut actori pe covorul roșu. Însă, dimineață. Ca fapt divers, filmul cu cele mai multe nominalizări, 14, şi Oscaruri, 11, din istorie este tot un film în care a jucat Leo, Titanic, dar pentru care tinerelul în vârstă de 23 de atunci nu a primit nicio nominalizare Cele mai multe Oscaruri au fost obţinute de pelicula Ben-Hur cu 12 nominalizări, Titanic cu 14 nominalizări, Stăpânul Inelelor: Întoarcerea regelui, cu 11 nominalizări. Katharine Hepburn este actriţa cea mai recompensată la categoria Cea mai bună actriţă, cu 4 Oscaruri, Meryl Streep deţine recordul absolut.

Cele mai ingenioase 15 reclame cu actori celebri

Doi actori care se potrivesc perfect, emotie, pasiune sunt ingredientele cu care Ghost a devenit unul dintre cele mai populare filme de dragoste si a castigat 2 Oscaruri. Citeste mai mult - TOP 30 Filme de Dragoste. Recomandari : Top 30 cele mai bune filme horror Top 35 cele mai bune Thriller-uri Top 10 Filme de Craciun !! Bale îşi merită statuia cu prisosinţă. Iar în ceea ce priveşte cel mai bun film, după părerea mea chiar a câştigat cel mai bun. Anul ăsta le-am văzut pe toate 10. MAi multe am scris pe blog la mine, nu să stau acum să te spamez cu idei despre fiecare

Filmul The King's Speech a primit, marţi, cele mai multe nominalizări la premiile Oscar 2011, lungmetrajul britanic fiind nominalizat la 12 categorii. În topul filmelor cu cele mai multe nominalizări la Oscar 2011 urmează Adevăratul curaj/ True Grit, cu 10, şi Reţeaua de socializare/ The Social Network şi. În mod similar, filmul cu cele mai multe nominalizări la Oscar 2020, Joker, a câştigat doar două statuete - Cea mai bună coloană sonoră şi Cel mai bun actor (Joaquin Phoenix). Şi alţi concurenţi de top au avut o noapte relativ dezamăgitoare 'Mank', un lungmetraj dramatic produs de Netflix despre Hollywoodul anilor 1930, conduce plutonul filmelor care au primit luni cele mai multe nominalizări la premiile Oscar - 10 -, inclusiv la categoriile 'cel mai bun lungmetraj', 'cel mai bun regizor' (David Fincher), 'cel mai bun actor în rol principal' (Gary Oldman) şi 'cea mai bună actriţă în rol secundar' (Amanda Seyfried.

Hituri Box Office si pelicule multipremiate se numara printre cele mai bune filme din 2015! Anul 2015 ne-a oferit o multime de filme pe care le-am asteptat cu sufletul la gura. Regizori renumiti au creat capodopere cinematografice si mari actori au impresionat prin interpretari memorabile Golden Globes, decernate de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood, un mic club cu 90 de mebri, faţă de cei aproximativ 6.000 de membri ai Academiei care votează pentru Oscaruri, sunt mai puţin reprezentative, dar se află totuşi printre cele mai apreciate premii din cinema şi televiziune Cele 15 cele mai bune filme gratuite de pe YouTube. by Scott Orgera. Da, puteți viziona filme de lung metraj gratuite, de lung metraj pe YouTube. Este cunoscut faptul că YouTube oferă o mulțime de videoclipuri relativ scurte, cum ar fi tutoriale de instruire și remorci de film pentru a numi un cuplu. Ceea ce mulți oameni nu știu este că. Confirm Deadline, ieri s-au înregistrat peste 3.000 de cazuri noi în regiunea Los Angeles, locul unde îşi au sediile cele mai mari studiouri de film. Acest număr şi răspândirea celei mai contagioase tulpini, delta, provoacă îngrijorare la toate nivelurile industriei cinematografice din SUA

Cu toate acestea, a fi cel mai bine vândut joc video nu te face automat unul dintre cele mai bune jocuri din eSports. Și FIFA este bine conștientă de acest lucru. În timp ce jocurile video de top din sectorul de eSports acumulează campionate și noi adepți, FIFA pare să nu mai fie unul dintre principalii actori din scenă, la acest capitol Dacă în urmă cu 8 ani numele său nu spunea prea multe, deși jucase deja în 20 de filme și 4 seriale importante, acum strălucește, cu 4 nominalizări în ultimii 6 ani, pe o listă selectă cu 10 actori care au mai reușit această performanță (număr de nominalizări raportat la număr de ani), precum Marlon Brando, Jack Nicholson. Nici la Globurile de Aur nu stă mai rău, cu 31. De-a lungul carierei, a plecat acasă cu 3 Oscaruri și 9 Globuri de Aur, iar prestațiile ei sunt absolut memorabile de fiecare dată. Cele mai bune filme ale lui Meryl Streep: 1. Holocaust (1978), IMDb rating: 8.1 2. Kramer vs. Kramer (1979), IMDb rating: 7.8 3. Adaptation (2002), IMDb rating. Premiile Oscar 2019, cel mai așteptat eveniment din lumea cinematografiei, au fost decernate în această noapte într-o gală desfășurată sub semnul echilibrului. Digi24 şi Film Now a prezentat în direct gala premiilor Academiei Americane de Film, ajunsă la a 91-a ediție. Filmul Bohemian Rhapsody a adus cele mai multe statuete -patru, urmat de Green Book, Roma.

Premiile Oscar: cele mai bune 22 de filme, productiile

Cea de-a 92-a ediție a Premiilor Oscar va avea loc la Dolby Theatre din Hollywood, pe 9 februarie 2020 Sezonul premiilor se apropie cu repeziciune, zeci de filme fiind în acest moment gata de start în cursa pentru mult-râvnitele Oscaruri, de la producții despre stripteuze ambițioase, până la filme cu un prieten imaginar pe nume Hitler Celebrele Oscaruri vor fi inmanate intr-o gala prezentata de Jimmy Kimmel si vor fi acordate productiilor cinematografice de top si celor mai talentati actori in 2017, precum Meryl Streep, Tom Hanks sau Margot Robbie, scrie Entrepreneur.com 10 filme pe care merită să le revezi de mai multe ori. De Gloria Sauciuc. 9 Decembrie 2017. vibrează în noi, lăsând în imaginar secvențe și sunete diafane pe care nu le estompează nici vremea, nici cele mai aprigi intemperii lăuntrice. o contribuție remarcabilă o are echipa de actori în frunte cu Tom Hanks, în rolul. Tinerii actori din film au devenit peste noapte staruri internaţionale, copiii-actori au stîrnit un val de acţiuni caritabile, destinate orfanilor din Bombay. Eşarfa galbenă, purtată de Latika, a făcut furori printre femei. La fel brăţările, sariurile, tunicile şi materialele lucioase, viu colorate au dictat moda în iarna lui 2009 Filmul a fost atât un succes comercial, cât și un succes critic și a câștigat 4 Oscaruri, inclusiv Cel mai bun film. Jack Nicholson este cel mai bun în calitatea sa de șef de crimă și nu are nimic de pierdut, cine știe că suntem cu toții la ieșire. Acționează în consecință. Top 10 cele mai bune filme din genurile de top

filme oscar - toate filmele mele preferate care au luat

Ultimul tango in Paris. Considerat de multe persoane drept cel mai bun film erotic facut vreodata, acesta ilustreaza o relaÅ£ie tumultoasa, bazata pe o sexualitate exacerbata. Scenele de sex fierbinti, uneori violente, gemete, perversiune, placere dar si sadomasochism -toate sunt evidentiate in acest film. 2. Boogie nights Ea lucrează cu mai multe organizații caritabile și este, de asemenea, un ambasador UNICEF. Din iulie 2018, Selena este cel mai urmat utilizatorul Instagram din lume, cu un enorm 225 de milioane de adepti. Așa că a fost de 35 dintre cele mai frumoase fete din America

Când am ales lista noastră cu cele mai bune filme de călătorie, am luat-o în serios. Tipul de filme pe care le place o persoană spune multe despre ele. Așadar, este posibil să aflați multe despre noi, pentru că am ales care credem că sunt cele mai bune filme de călătorie de vizionat Lungmetrajul Transformers: The Last Knight a primit cele mai multe nominalizări la insolitele premii Zmeura de Aur, în timp ce nume precum Emma Watson, Jennifer Lawrence, Tom Cruise şi Johnny Depp au fost trecute pe lista celor mai slabe prestaţii actoriceşti din 2017 Oscaruri 2018 - intre scandaluri si premii exorbitante! Paradoxal, dar Gala Oscar 2018, este mai săracă decât cea de anul trecut când vedetele au plecat acasă cu o punguță în valoare de 260 de mii de dolari, care conținea o mulțime de lucruri scumpe, de la o vacanță de o săptămână la Lacul Como până la sirop de arțar organic

Filme de la Festivalul de la Veneția pe care e posibil să le vedem la Oscaruri. Festivalul de Film de la Veneția este în plină desfășurare (29 august - 8 septembrie), iar noi stăm cu ochii pe tot ceea ce se întâmplă în această perioadă acolo. Este unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Europa, fiind poziționat. Dăm startul pregătirilor pentru cea de-a 89-a ediţie a Premiilor Oscar şi îţi prezentăm 35 curiozități pe care nu le ştiai despre Oscaruri! Am dezbătut şi am ales cele mai frumoase, dar şi cele mai dezastruoase ţinute purtate de vedete de-a lungul timpului pe covorul roşu al Oscarurilor. Acum este momentul să aflăm lucruri. Cel mai memorabil sarut din istorie, doi actori care se potrivesc perfect, emotie, o muzica excelent aleasa. Pasiune, pasiune si iar pasiune transmisa prin fiecare cadru, in fiecare secunda. Sarutul perfect este cel din The Ghost, filmul care a castigat 2 Oscaruri si care i-a lansat in cariera internationala pe Patrick Swayze si Demi Moore

25 de actori geniali care nu au primit Oscar pentru

Recunoscute pentru performanțele de la Hollywood, Statele se mândresc cu multe dintre cele mai bune studiouri, regizori și actori din lume, ceea ce înseamnă că locul întâi este pe deplin câștigat Nominalizările premiilor acordate de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild Awards- SAG) au fost anunțate miercuri, cele mai multe mențiuni fiind adunate de pelicule lansate în 2019 de Quentin Tarantino, Martin Scorsese și Jay Roach, arată Variety, potrivit MEDIAFAX Un an mai târziu obţine acelaşi premiu, de data aceasta pentru Forrest Gump. Tom Hanks a devenit astfel cel de-al doilea actor după Spencer Tracy, în 1937, care a câştigat două Oscaruri consecutive. Filmul a avut un succes enorm şi a câştigat premiul Oscar atât pentru cel mai bun film cât şi pentru cel mai bun regizor Netflix are cele mai multe nominalizări în ediția din acest an a Premiilor Oscar. Compania este în cursă cu 24 de nominalizări pentru șapte filme, inclusiv la categoriile Cel mai bun film și Cel mai bun regizor. Când vine vorba de promovarea propriilor producții, compania de streaming are la dispoziție un buget generos Printre cele mai bune seriale Netflix il avem pe Lupin, un serial cu Omar Sy, al carei complot se concentreaza pe Assane Diop, un hot cu guler alb foarte pasionat de romanele lui Arsene Lupin, care se va dedica emularii idolului sau in timp ce executa o razbunare planificata pentru ceea ce au facut tatalui sau cu ani in urma

Top 10 Filme de Dragoste - Cele mai tari filme de dragoste ! 1. Sweet November (2001) În fiecare lună, Sara (Charlize Theron) alege mai mult sau mai puţin la întamplare câte un bărbat căruia îi propune un pact: să stea împreună o lună şi să trăiască după regulile ei, ideile ei şi visurile ei. Apoi să se despartă şi să. Sinopsis: Cel mai iubit actor de la Hollywood colaboreazã cu regizorul favorit al Americii pentru a da naştere unuia dintre cele mai populare filme din întreaga lume. O viaţã minunatã este filmul care te umple de bunã-dispoziţie. În rolul principal, inegalabilul James Stewart ca George Bailey, omul care primeşte cel mai frumos. Cele mai bune filme din 2017 în selecția Looper. Dacă redarea nu începe în scurt timp, încearcă să îți repornești dispozitivul. Este posibil ca videoclipurile pe care le vizionezi să fie adăugate la istoricul vizionărilor TV și să influențeze recomandările TV. Pentru a evita acest lucru, anulează și conectează-te la YouTube.

Ce actor a castigat cele mai multe oscaruri ? - Forumul

A fost ales cel mai bun film al anului 2004. Cu o distribuţie pe măsură, numai actori talentaţi, şi mai multe poveşti toate cu un puternic substrat afectiv, filmul a reuşit să strângă 3 Oscaruri (cel mai bun film, cel mai bun montaj, cel mai bun scenariu original) şi încă 38 de premii Diana Cavallioti şi Mihai Călin au fost aleşi cei mai buni actori în roluri principale, iar Emanuel Pârvu şi Elvira Deatcu au primit statuete pentru cele mai bune roluri secundare. A mai fost şi o a cincea nominalizare primită pentru actorie de 5 minute, de tânăra Ana Radu, la categoria Cea mai bună actriţă în rol secundar Povestea este compusa din mai multe teme ca celebritate, scandaluri si coruptie, toate avand legatura cu perioada anilor 1920-1930, cand jazz-ul era la mare cautare in Chicago. Filmul a castigat sase Oscaruri, printre care si cel pentru cel mai bun film Înainte de a începe, trebuie să spun că acest top este unul personal aşa încât trebuie tratat ca atare. E greu să faci un top 5 când vine vorba de filme pentru că astăzi, datorită tehnologiei, sunt foarte multe filme care arată impecabil. Practic diferenţierea se face la nivel de poveste şi de actori Denzel Washington, Emma Stone și distribuția filmului Hidden Figures au triumfat duminică la gala premiilor conferite de Sindicatul Actorilor Americani (SAG Awards), o ceremonie la care mulți participanți au luat cuvântul pentru a protesta împotriva ordinului executiv al președintelui Donald Trump prin care se interzice intrarea în Statele Unite a unor cetățeni din șapte [

Actori cu acnee si cum o tin sub control (Galerie foto

A combinat actori live cu animatie si a fost o distractie stupida sau o incercare cinica de a vinde atat mitul lui Michael Jordan, cat si mai multe jucarii, sau ambele, in functie de punctul tau de vedere. Acum, 25 de ani mai tarziu, obtine in sfarsit o continuare Filmul Nomadland, regizat de Chloe Zhao, a fost vedeta serii, câștigând cele mai râvnite Oscaruri, pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cea mai bună actriță în rol principal. UPDATE 06:20 » Oscar pentru Anthony Hopkins la categoria Cel mai bun actor în rol principa Filmele cu cele mai mari incasari de anul trecut au fost continuari, remake-uri sau scenarii bazate pe o franciza de succes. Aceste retete de succes au influentat lista filmelor care vor avea premiera in 2020: supereroi de la Disney si Marvel, noile aventuri ale lui James Bond si continuari ale filmelor populare in anii '80 - Top Gun Cu toate acestea, lansarea acestuia a fost amanata de mai multe ori, exact la fel ca si majoritatea filmelor din 2020. In cele din urma, Disney a optat pentru lansarea lui Mulan exclusiv pe Disney + pentru pretul de 29,99 de dolari americani, in timp ce acesta a ajuns in cinematografe in zonele in care serviciul de streaming nu este disponibil. Într-una dintre cele mai sclipitoare scene dintre doi dintre cei mai buni actori din toate timpurile , Pacino s-a confruntat cu Robert De Niro in Heat . Putem încă să simțim rezultatul! Scarface (1983) În ceea ce este, probabil, cel mai faimos rol al său până în present. The Irishman (2019

Video: Premiile Oscar - Wikipedi

Recorduri impresionante de Oscar

Dupa ce a castigat 10 premii pentru sezonul sau final la Creative Arts Emmys, Game of Thrones a avut nevoie de inca trei pentru a aduce numarul total de castiguri la 13 si a depasi propriul record de 12. Seara, rezultatul parea cu totul posibil, intrucat spectacolul a avut mai multe nominalizari in toate cele sapte categorii de drama Actorii și actrița din anii 90 au fie împușcați la faimă, fie au urmat diferite căi de carieră. Aflați cine este pe lista celor 20 de cei mai bogați actori din anii 90 Această listă este alcătuită din cele mai mari 10 paradisuri fiscale din lume - țări care permit cel mai înalt nivel de secret financiar al clienților, evaziune fiscală și conturi offshore. 10 Bahrain. Bahrain, situat în apropiere de țărmurile vestice ale Golfului Persic, este o mică insulă-țară Cum face una din cele mai sărace ţări din lume bani pe seama celor care fug de justiţie 0:0 Comments Unul dintre cei mai mari retaileri de modă din Europa se pregăteşte să intre pe piaţa din România. Când va deschide primul magazin 0:0 Comments Liber la angajări cu orice preţ şi la haos urbanistic Printre obiectele vândute de Heritage Auction - în SUA, la Beverly Hills, sau online (www.ha.com) - s-au mai numărat o pălărie de paie cu panglici verzi purtată de Scarlett O'Hara, achiziţionată cu 52.500 de dolari, şi o bluză roz a aceluiaşi personaj, pentru care s-au plătit 32.500 de dolari

Top 15 actori cu cei mai mulți Oscar - offradranch

Washington, 26 feb /Agerpres/ - Blockbuster-ul Batman v Superman: Dawn of Justice a dominat, sâmbătă, aşa cum se preconizase, cea de-a 37-a ediţie a premiilor Zmeura de Aur, parodie a Oscarurilor care recompensează cele mai slabe realizări ale cinematografiei americane, relatează duminică AF El deține, în prezent, recordul pentru cele mai multe Oscaruri câștigate de o persoană în viață și a fost desemnat Disney Legend în 2001. Cercul Disney în jurul Beauty and The Beast se inchide în 2017, cand e programat să se lanseze în cinematografe și filmul musical Beauty and the Beast regizat de Bill Condonn(regizorul. Cele mai iconice vedete din Hong Kong (Timp de citire: 7 - 14 minute) Dar nu uitați că Hong Kong este cunoscut și sub numele de Hollywood-ul din Est, locul de naștere al nenumăraților actori talentați și industria cinematografică de top Cel mai bun câștigător de imagine: pacientul englez (78,6 milioane de dolari) Ziua Independenței a fost nominalizată pentru două Oscaruri în categorii tehnice și a câștigat premiul pentru cele mai bune efecte vizuale. 04 din 22. 1997 Secolul al XX-lea . Cel mai mare film grosier : Titanic (600,8 milioane de dolari